06.04.2022

Anunț important privind măsurile referitoare la regimul de intrare pe teritoriul republicii Moldova

Ambasada României în Republica Moldova informează că a fost adoptată Hotărârea nr. 1 din 13 ianuarie 2022 a Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică prin care au fost modificate condițiile de intrare în Republica Moldova (în vigoare începând cu 17 ianuarie 2022) și, de asemenea, a fost prelungită starea de urgență în sănătate publică până la 15 martie 2022. Traversarea frontierei de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova se permite fără restricții în una dintre următoarele condiții: La prezentarea certificatului de vaccinare împotriva virusului SARSCoV-2 cu schema completă de vaccinare. Dovada imunizării este valabilă dacă au trecut cel puţin 14 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare. Certificatul trebuie să fie prezentat în una dintre limbile română, engleză, franceză, germană, italiană sau rusă. La prezentarea rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau a rezultatului negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore înaintea îmbarcării, pentru persoanele care călătoresc cu mijloace de transport în comun, sau înaintea intrării pe teritoriul Republicii Moldova, pentru persoanele care călătoresc cu mijloace de transport proprii. Confirmarea trebuie să fie prezentată în una dintre limbile română, engleză, franceză, germană, italiană sau rusă. La prezentarea concluziei medicale confirmative în cazul persoanelor care au trecut prin boală, în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi (6 luni) sau un act confirmativ de prezență a anticorpilor anti-COVID-19, prezentat în una dintre limbile română, engleză, franceză, germană, italiană sau rusă. Actul confirmativ este valabil pe durata perioadei de 90 de zile de la data efectuării investigației.